Un român de 29 de ani vrea să dea lovitura cu o afacere pe ideea Work & Travel

Bogdan Stefanidis-Vlad, un tânăr antreprenor cu experiență de vânzător, speră să reușească în afaceri, pe cont propriu, cu o idee care combină două tipuri de servicii. 

Bogdan Stefanidis Vlad, 29 de ani, s-a născut în Onești, orașul Nadiei Comăneci, iar de la 18 ani trăiește în Capitală, unde a fondat, în 2015, Coplex – un business care îmbină plasarea de forță de muncă în străinătate și serviciile de marketing. Până în prezent, Stefanidis Vlad a reușit să trimită peste 50 de români la muncă în străinătate, în țări precum Spania, Germania, Italia, Africa de Sud, Statele Unite ale Americii (SUA) și Singapore. Ei lucrează ca vânzători în centre comerciale și în magazine tip duty-free, pentru peste 20 de companii din zona retailului premium – produse cosmetice de lux, parfumerie și îmbrăcăminte. Firma Coplex, operațională de la începutul lui 2016, le oferă companiilor care atrag forță de muncă din România și servicii de PR & marketing, cum ar fi creare de brand și realizarea de conținut sau de fotografii de produs.

 

Cei care merg să lucreze în străinătate, prin intermediul Coplex, sunt în majoritate tineri, cu vârste între 20 și 30 de ani. Ei primesc un salariu lunar fix, care variază între 750 și 1.200 de euro net, contract de muncă pe minimum un an, cazare gratuită în prima lună, decontarea biletului de avion în primele trei luni de la angajare și asigurare medicală. „Începând cu a doua lună de cazare, chiria este de 300 de euro, indiferent de locație. Legat de modul în care sunt plătiți oamenii, în general se merge pe salariu fix, garantat, în primele trei luni, iar apoi angajații primesc doar un comision între 20% și 35% pentru fiecare produs vândut. În medie, un om plasat de noi ajunge să câștige, lunar, între 1.600 și 2.400 de euro net, după primele trei luni de la angajare”, afirmă Bogdan Stefanidis Vlad, fondatorul Coplex.

 

Bogdan Stefanidis Vlad este extrem de încrezător în reușita afacerii sale.

Angajații lucrează șase sau opt ore zilnic, timp de cinci ori șase zile săptămânal. De asemenea, la fiecare trei luni lucrate, salariații primesc între șapte și zece zile libere. „Principiul afacerii mele a fost, încă de la început, să le oferim cele mai bune condiții românilor care merg să muncească în străinătate. Am fost în aproape toate locațiile din Europa și am verificat personal toate condițiile de cazare”, spune Stefanidis Vlad. El compară serviciile oferite de compania sa cu programul de schimb de experiență Work & Travel, prin care studenții români pot pleca să lucreze, pe durata vacanței de vară, în diverse țări din lume. „Practic, eu am adus în România, gratuit, programul Work & Travel, pentru care, altfel, e nevoie să plătești câteva mii de euro sau de dolari. În plus, oamenii care sunt recrutați în vederea angajării au parte de condiții foarte bune de cazare și de un salariu fix”, arată antreprenorul.

 

Procesul de recrutare este unul destul de simplu. Candidații interesați de joburile oferite prin intermediul Coplex se înscriu pe site-ul firmei. Apoi, reprezentanții Coplex îi contactează și le cer să trimită un CV și îi programează la interviu. „La interviu trebuie să ne arăți că știi engleza la un nivel avansat, că ai cuvintele la tine, să vrei să înveți și că îți dorești să faci bani”, menționează Bogdan Stefanidis Vlad.

 

Candidații care aplică pentru joburile intermediate de Coplex ar trebui să spună „adevărul” în CV-urile lor. „Pe colegii mei îi pun să selecteze CV-urile oamenilor care au joburi prost plătite, precum casieri, contabili sau experți în HR. Am ales să lucrez astfel pentru că aceste categorii de persoane sunt niște oameni cu abilități foarte bune de comunicare, care câștigă mult prea puțin față de cât ar putea. De asemenea, în CV mă interesează și nivelul de limbă străină, dar și perioada petrecută la joburile de până acum”, precizează antreprenorul.

 

Una dintre cele mai mari probleme experimentate de angajații Coplex, până în prezent, în procesul de recrutare este neseriozitatea oamenilor. „Din 200 de oameni sunați, 60 ne confirmă în scris că vor participa la interviul de angajare, dar, în final, angajăm două persoane”, subliniază Bogdan Stefanidis Vlad.

 

Vânzătorul devenit antreprenor

 

 

Bogdan Stefanidis Vlad a descoperit cititul la 24 de ani, s-a născut vânzător, a devenit antreprenor, dar s-a angajat prima oară la 14 ani, într-un depozit de băuturi alcoolice din Onești, unde manipula marfă, de la 9:00 dimineață până la 12:00 seara. El a început să facă aibă câștiguri substanțiale în clasa a zecea, când vindea chiar și cu 80 de lei parfumuri pe care le cumpăra cu 5 lei de la un depozit aflat în afara orașului natal. Totul a început cu un pont și cu un împrumut de 35 de lei de la mama lui.

 

Bucureștiul a devenit orașul lui adoptiv, după terminarea liceului. A făcut un an de Politehnică (Facultatea de Energetică), după care a renunțat, pentru că și-a dat seama „că nu e” pentru el. Ulterior, Stefanidis Vlad a absolvit Facultatea de Relații Internaționale și Științe Europene, la Universitatea București. După ce a renunțat la Facultatea de Energetică, Stefanidis Vlad s-a angajat în real-estate, unde, în decursul câtorva ani, a schimbat mai multe agenții din domeniu și a ajuns să lucreze, printre altele, și la firma de consultanță imobiliară Coldwell Banker.

 

 

Principiul afacerii mele a fost, încă de la început, să le oferim cele mai bune condiții românilor care merg să muncească în străinătate.

 

 

Proprietarul Coplex a trecut apoi de la imobiliare la antreprenoriat. A pus umărul la debutul site-ului de vânzări colective newprice.ro, iar apoi a lansat, împreună cu un prieten, un magazin online prin care vindea diverse produse, precum lenjerii de pat, în parteneriat cu site-urile de reduceri colective.

 

Ulterior a plecat în străinătate, în Scoția și Africa de Sud, ca să vândă produse de lux în mall-uri și în magazine tip duty-free, adică exact ce fac în prezent oamenii pe care Coplex îi plasează la muncă în străinătate. „Foarte mulți dintre angajatorii mei de atunci sunt clienții mei de acum”, spune Bogdan Stefanidis Vlad.

 

A revenit în țară, unde s-a implicat într-un alt demers antreprenorial – Fuyor, un magazin online care vinde tricouri imprimate cu simboluri culturale românești. A renunțat la respectivul proiect antreprenorial, cu gândul să plece în Dubai, definitiv, unde ar fi urmat să lucreze în imobiliare. Dar planurile i-au fost „date peste cap” de Irina, actuala lui soție. „M-am căsătorit și nu am mai plecat în Dubai. Iar acum am și un copil”, adaugă tânărul.

 

Coplex Hub,  o afacere pornită cu 12.000 de euro

Coplex a pornit cu 12.000 de euro, bani pe care Bogdan Stefanidis Vlad i-a investit din propriile economii, cu gândul să nu-i piardă și să creeze un business solid, care să-i garanteze o stabilitate financiară lui și familiei sale.

 

Coplex înseamnă, în prezent, șapte angajați, inclusiv Bogdan Stefanidis Vlad, și un birou în zona Piața Unirii, din București. Firma înființată de tânărul „întreprinzător”, așa cum îi place să se fie considerat, a generat venituri consistente încă de la început. „În prima lună am acoperit doar cheltuielile cu chiria, iar din a doua lună am avut un return of investment (randament al investiției – n.red.)  de 23%”, arată Bogdan Stefanidis Vlad.

 

Veniturile pe care le încasează angajații săi conțin o parte fixă și una variabilă, în funcție de numărul de candidați plasați.

 

Bogdan Stefanidis Vlad, care este pasionat de sporturi extreme precum snowboarding sau wakeboarding și îi admiră pe Brian Tracy (speaker motivațional), Zig Ziglar (speaker motivațional) și Mircea Capatina (unul dintre fondatorii Smart Bill, un furnizor local de soluții tip „software as a service” pentru facturare) și-a propus, ca până la finalul anului, să ajungă la 150 de români plasați la muncă în străinătate. „Planurile pe următorii 2-3 ani arată cam așa: un birou mai mare,  mai mulți colegi și 20-25 de oameni recrutati, în fiecare lună”, conchide Bogdan Stefanidis Vlad.

 

 

Sursa: Ejobs.ro - Autor - Liviu Florea